Istoria credincioşilor

Baptişti din Austria





„Istoria omenirii este scrisă cu valuri de sânge care s-au scurs odată cu trecerea mileniilor de la acel act, infernal dar şi edenic, când omul a realizat că ştie unde se află, când minunata grădină a Edenului devenise peste noapte un infern datorită cunoaşterii.” Sorin Cerin

Istoria este știința care studiază trecutul omenirii. Ea se bazează pe dovezi (izvoare istorice). Termenul istorie provine din grecescul historia (o înregistrare a căutărilor cuiva).

O scurtă prezentare istorică şi teologică a credincioşilor baptişti.

Noi, baptiştii suntem credincioşii care ne înrolăm în şiragul credincioşilor de-a lungul istoriei, şi numărăm astăzi aproape 100 de milioane de membri în lumea întreagă. Deşi în anumite segmente ale istoriei am avut o importanţă şi influenţă covârşitoare, ne putem mândri cu nume ca Martin Luther King, Jimmy Carter şi mulţi alţii. Totuşi nu suntem unicii credincioşi ci, împreună cu toţi ceilalţi care cred în Domnul Isus Cristos şi-L recunosc ca Domn şi Mântuitor, formăm moştenirea creştină.

Alianţa Mondială Baptistă formată din toate Uniunile Baptiste este forul în care sunt cuprinşi credincioşii baptişti din lumea întreagă reprezentând oameni din toate clasele sociale: atât oameni simpli cât şi teologi de renume, atât cei fără o poziţie socială înaltă până la celebri preşedinţi americani şi nu numai. Frumuseţea care ne leagă împreună este că toţi suntem înfrăţiţi prin graţia cerească şi suntem una în Cristos Domnul.

Eu cred că toate cultele creştine avem mai multe lucruri comune care ne unesc decât lucruri aparente care ne despart. Sunt fascinat de continentul european în care trăim şi care reflectă acest aspect şi anume faptul că în fiecare sat, comună, numai spun de oraşe, există cel puţin o biserică creştină, indiferent de nuanţa confesională. Aş vrea să afirm pe baza unui studiu efectuat în America despre frecventarea bisericilor că, dacă toate bisericile creştine ar fi pline, aceasta nu ar constitui mai mult de 12% din populaţia unei ţări. Dar, retrăgându-mă din acest cadru introductiv, doresc să prezint faptul că credincioşii baptişti îşi fundamentează credinţa şi practica pe baza Sfintelor Scripturi şi mai ales a Noului Testament, că împărtăşim ideologia „vieţii schimbate şi transformate datorită harului lui Dumnezeu prin puterea şi călăuzirea Duhului Sfânt şi a Cuvântului Scripturii“. Credem în universalitatea slujirii şi a darurilor spirituale pe care le deţin toţi membrii bisericii şi avem ca misiune răspândirea Evangheliei până la marginile pământului, edificarea fiecărui credincios, întâmpinarea nevoilor spirituale şi materiale a celor care sunt membri ai trupului spiritual al lui Cristos şi glorificarea Celui care este Capul Bisericii, Domnul Isus Cristos.

Putem afirma că în creştinism sunt cel puţin două verigi de legătură. Una din acestea este „veriga istorică”, şi unele culte se pot mândri cu longevitate istorică şi tradiţională. Alţii, precum şi baptiştii putem afirma că ceea ce ne uneşte şi ne identifică cu biserica primară este „veriga doctrinară”. Conform Sfintelor Scripturi şi istoriei părinţiilor bisericii, noi ne bucurăm de această asemănare doctrinară. De fapt, de aici ne atragem recunoaşterea, simpatia sau chiar antipatia deoarece valorificăm şi suntem în continuă căutare de a descoperi creştinismul primar şi să ne conformăm lui bineînţeles, conform contextului cultural de astăzi. În primele două secole de creştinism, toţi creştinii au acceptat şi s-au condus după aceleaşi principii şi anume: au crezut în Domnul Isus şi şi¬-au mărturisit credinţa prin botez la vârsta maturităţii, când erau în stare să judece şi să decidă pentru ei înşişi, au avut biserici în care toţi credincioşii erau implicaţi în slujirea Bisericii şi credeau în relaţia personală, directă şi nemijlocită cu Dumnezeu prin Domnul Isus, fără ceremonii, fără aşa¬ zise „taine”, adică au practicat numai ceea ce scrie în Noul Testament.

Putem să afirmam că toate celelalte aspecte care ne diferenţiază de ceilalţi creştini din alte culte tradiţionale şi moderne sunt lucrurile care s-au introdus sau care au înlocuit modelul bisericii primare. Dilema care s-a produs faţă de cei care au stat lângă izvorul adevărului, este că ei au fost consideraţi imediat „sectanţi” sau „schismatici”, cu toate că aceştia s-au luptat şi mai mult ca să păstreze valorile creştine nealterate.

Când Martin Luther a început reforma religioasă în anul 1517, el n-¬a dus această reformă până la capăt. El a păstrat botezul copiilor mici, precum şi alte dogme şi practici catolice. În anul 1525, un grup de credincioşi din oraşul Zurich, din Elveţia, au ajuns la concluzia că reforma nu este completă decât dacă recunosc că botezul copiilor mici nu este valabil şi dacă se botează din nou cu botezul credinţei.

Fiindcă ei s-¬au re¬botezat, au fost numiţi ana¬baptişti, adică re¬botezaţi. După ce ei s-¬au răspândit prin toată Europa, au primit nume ca „menoniţi”, „huteriţi”, etc.

La anul 1609, un grup de englezi care au trăit o vreme în Olanda au primit credinţa de la menoniţi şi au fost botezaţi cu botezul credinţei, au întemeiat lângă Londra prima biserică pe care ei au numit-¬o Biserica Baptistă. De la ei s-¬a răspândit apoi credinţa baptistă în America şi, treptat, în toată Europa.

În România, anabaptiştii au venit foarte curând, pe la 1560, în Transilvania şi în Bucovina. Baptiştii au venit mai târziu. În 1856 s-¬a format în Bucureşti prima biserică baptistă germană. În 1875 s-¬a format la Salonta prima biserică baptistă maghiară. În 1881 s-¬au format în judeţul Bihor primele biserici baptiste române. De acolo s-¬au răspândit foarte repede în toată Transilvania şi Bucovina (care era ca şi Transilvania sub stăpânire austriacă).

“Credinţa şi religia creştină nu sunt o invenţie pământească, o cugetare muritoare sau mistere omeneşti. Creştinismul nu e o invenţie a gândirii sau a preocupărilor oamenilor curioşi, iar creştinii nu se aşează sub tutela dogmei omeneşti. Fiul lui Dumnezeu e dat ca răscumpărare pentru nevrednicia noastră.

Mântuitorul-logos este, după înviere, fondatorul unui mod de existenţă. Este modul bucuriei eterne sub lucrarea harului, este modul entuziasmului pentru găsirea adevărului, este modul iubirii transformatoare a lumii. Creştinii, duc un mod de viaţă excepţional. Viaţa lor e o prefaţă a nemuririi cereşti.” (Manualul de Patrologie, pag. 61)

Creştinii baptişti sunt gruparea de credincioşi răspândită peste tot în lume, ei cred în Dumnezeu Tatăl, în Domnul Isus Hristos şi în Duhul Sfânt, acceptă ca normă de viaţă religioasă numai Sfânta Scriptură, sunt credincioşii dornici după adevărul lui Dumnezeu, după mântuire şi viaţă veşnică, care nu sunt proprietatea unei Bisericii ci este darul lui Dumnezeu în Domnul Isus Hristos. Ei au ca scop transmiterea nealterată a adevărului lui Dumnezeu şi consolidarea în credinţa creştină.

Mişcarea baptistă în Europa a răsărit în primul deceniu al secolului al XVII-lea, în Olanda, ca o acţiune de reînviere a creştinismului primar, acel din secolele I-III după Cristos. Datorită balastului tradiţional şi ceremonial, închinarea şi trăirea evlaviei au fost înecate, iar viaţa spirituală şi credincioşia sinceră aproape că au dispărut. Dar setea sufletească după Evanghelie, după o viaţă sfântă, după un creştinism adevărat, atât ca şi crez cât şi ca trai de fiecare zi, nu au încetat să existe.

De aceea, din timp în timp, când într-o parte, când în alta a Europei, au apărut, au erupt şi s-au răspândit cu o rapiditate uimitoare diferite mişcări religioase, una dintre cele mai aducătoare de prospeţime a fost şi mişcarea baptistă care a contribuit la reînvierea creştinismului primar.

Dacă această nouă însufleţire a început în Olanda în 1611 sub conducerea lui John Smith, astăzi această mişcare s-a dezvoltat prin harul Dumnezeului Atotputernic şi de la un grup inestimabil s-au alăturat prin convertire la credinţa în Hristos circa 43 de milioane de fraţi baptişti care recunosc:

Biblia sau Sfânta Scriptură, este Cuvântul inspirat de Dumnezeu care conţine adevărul despre El şi aşteptările Lui de la omenire. El este norma de trăire şi credinţă pentru orice creştin şi este autoritate în materie de disciplină bisericească, de aceea a fost numită manualul de educaţie creştină sau ştiinţa sfinţilor.

Dumnezeu ca Tată al tuturor lucrurilor, este Spiritul personal suprem, perfect în toate atributele Sale, este sursa, suportul şi scopul universului, care călăuzeşte universul în conformitate cu planul Său înţelept, drept şi plin de dragoste, revelat în Isus Hristos care prin Duhul Său cel Sfânt căuta întotdeauna să le transforme după voia Sa şi să le aducă în împărăţia Sa.

Dr. A. H. Strong îl defineşte ca: „Spiritul infinit şi perfect, în care îşi au izvorul, suportul şi scopul toate lucrurile” iar Dr. Wiliam N. Clarke îl definesc pe Dumnezeu ca „Spiritul personal desăvârşit de bun, care din dragoste sfântă creează, susţine şi conduce totul”.

Domnul Isus ca „Dumnezeu adevărat şi om adevărat”, în care avem răscumpărarea şi iertarea păcatelor şi care are domnia şi autoritatea asupra Bisericii Sale. Venirea Sa în lume, este evenimentul central al istoriei creştine, şi este un punct central în istoria omenirii. Definirea Sa a fost redată de El însuşi, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Duhul Sfânt este persoana dumnezeirii şi împreună cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul formează Trinitatea. El este prezentat în Scriptură ca „Mângâietorul, Călăuzitorul şi cel ce rămâne cu noi în această dispensaţie”.

Mântuirea este harul nemeritat acordat omului greşit pentru a regăsi calea adevărată în Domnul Isus Hristos. El nu este una dintre căile de-a ajunge la Dumnezeu ci este „singura Cale” care ne conduce la viaţa veşnică. Mântuirea este lucrarea exclusivă a harului lui Dumnezeu săvârşită în Isus Hristos şi oferită acelora care recunosc necesitatea Harului lui Dumnezeu în viaţa lor numită; „opera salvării divine”.

Biserica „Cea mai înaltă expresie a voii lui Dumnezeu în dispensaţia actuală”. Ea este „locul unde locuieşte Dumnezeu, prin Duhul”, cel mai important organism aflat în existenţă sub soare. Biserica locală este un bastion al lui Dumnezeu într-o lume „care zace în cel rău”,”ambasada lui Dumnezeu” într-un pământ străin, „avanpostul” invaziei împărăţiei luminii într-o ţară a întunericului, o „avanpremieră” a ceea ce va fi şi „o taină” pe care cei din lume nu o pot înţelege.

Revenirea lui Hristos (Eschatologia) Noi credem conform Sfintelor Scripturi în revenirea Domnul Isus cu slavă şi strălucire pentru restaurarea tuturor lucrurilor şi instaurarea Împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu.

Venirea Sa va marca ziua răsplătirii celor drepţi şi ziua condamnării celor ce nu s-au conformat Lui. Speranţa creştina este adânc înrădăcinată în revenirea lui Hristos care este Alpha şi Omega (începutul şi sfârşitul).

Germenii viitorului sunt cuprinşi în activităţile şi hotărârile prezentului, de aceea este foarte important felul cum omul îşi trăieşte viaţa, cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu.

Cuvintele împăratului Solomon rămân memorabile că, datoria fiecărui om este să se teamă de Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui. De oarece Dumnezeu va aduce toate lucrurile la judecată.